Oxigen93 - Evenimente

21 Mar 2013

Rezultate şi comentarii

 

 

Spitalul Municipal Câmpina a primit o gură de oxigen... medicinal

 

30-07-2009

Rod al unui parteneriat încheiat cu o firmă craioveană, Spitalul Municipal din Câmpina a fost dotat cu o staţie de oxigen performantă, care are posibilitatea de a transforma aerul absorbit din exterior în oxigen medicinal de cea mai bună calitate. Vechile tuburi de oxigen au devenit, în acest fel, o amintire pe care nimeni nu o regreta, întrucât acestea din urmă erau foarte scumpe şi dificil de manevrat, transportul lor făcându-se în condiţii speciale, cu costuri considerabile. Instalaţia este, de fapt, închiriată, iar facturile plătite de conducerea spitalului reflecta strict consumul de oxigen contorizat al unităţii. Aceste instalaţii de producere a oxigenului medicinal sunt deţinute de societatea furnizoare în mai multe spitale din ţară. Aparatura este complet automatizată, cu funcţionarea asistată de mai multe microprocesoare performante. Are o fiabilitate ridicată, funcţionează continuu, se opreşte şi reporneşte automat, în funcţie de consumul de oxigen, se opreşte singura în caz de avarie. Instalaţia absoarbe aerul din mediul ambient, îl procesează şi-l evacuează sub formă de oxigen medicinal, la o presiune de ieşire de 3-7 bari şi o puritate de 93% (+/- 3%). Puritatea oxigenului este verificată şi afişată continuu cu ajutorul unui analizor. Modernizarea sistemului de distribuţie a oxigenului medicinal pe secţiile spitalului era, de mult timp, aşteptată de către personalul medical. Prin folosirea acestei instalaţii, costurile cu oxigen medicinal au fost reduse la jumătate.

sursa: http://prahova24hours.blogsport.com/2009_07_01_archive.html

A treia instalaţie automată pentru fabricarea oxigenului din ţară a ajuns la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă"

09-07-2001

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" este al treilea din ţară care beneficiază de o instalaţie automată pentru fabricarea oxigenului, investiţia de 80.000 euro fiind asigurată de firma elveţiană Diamond Lite. Miniuzina de oxigen a fost adusă la Iaşi pe 12 iunie, iar acum funcţionează la parametrii standard. "Această instalaţie asigură independenţa spitalului de furnizorii de oxigen şi permite economii substanţiale, având în vedere că se consumă cantităţi foarte mari de gaz la operaţii şi pentru menţinerea în viaţă a nou-născuţilor. Înainte foloseam oxigen stocat în tuburi metalice şi se cheltuiau mulţi bani pentru transportul lor de la CUG, Paşcani sau Piatra Neamţ. Totodată, existau pierderi mari la golirea tuburilor şi acum consumăm mult mai puţin oxigen", ne-a spus Constantin Giurcanu, directorul economic al spitalului, care a adăugat că, prin utilizarea tuburilor, se cheltuiau 130 milioane lei lunar, în timp ce oxigenul asigurat de noua miniuzină costă doar 40 milioane/lună. Unitatea spitalicească economiseşte acum 90 milioane lunar, la care se adaugă alte 10 milioane lei, ce erau necesare pentru plata muncitorilor care supravegheau descărcarea tuburilor. "Aerul din atmosferă trece prin nişte filtre speciale care absorb toate gazele în afară de oxigen, instalaţia asigurând o puritate a acestui gaz de 93-95 la sută. În România, instalaţii de acest tip mai sunt doar la Craiova", ne-a spus Hans Vock, manager al Diamond Lite. (A.V.)

sursa: www.evenimentul.ro


Spitalul are staţie de oxigen modernă

Spitalul Municipal din Curtea de Argeş are staţie de oxigen. Aparatură de ultimă generaţie a fost pusă astăzi în funcţiune, după ce un specialist străin a făcut ultimele setări. Staţia de oxigen, adusă din Statele Unite printr-un consorţiu european a fost pusă la dispoziţia Spitalului de o firmă specializată din Craiova.
"Am vrut să fie o surpriză. La sfârşitul anului trecut s-a început montarea staţiei de oxigen care este, ca să zic aşa, ultimul răcnet al şţiintei" - ne-a declarat doctorului Ionela Daneţ, directorul Spitalului Municipal.
Spitalul municipal a închiriat firmei respective spaţiul de la parter unde a fost depozitată staţia de oxigen. Conform contractului firma craioveană plăteşte spitalului chirie şi contravaloarea energiei electrice, iar unitatea spitalicească achită doar cantitatea de oxigen consumată.
"Compresorul este italian, buteliile nemţeşti şi staţia propiu-zisă de furnizare a oxigenului este din Statele Unite. Produce oxigen 93+/- 2% concentraţie puritate, oxigen medical, conform standardelor europene. Are o capacitate de 1.500-1.800 mc pe lună, cu posibilitate de extindere. Filtrele moleculare care produc oxigen se schimbă o dată la 20 de ani" - ne-a declarat Viorel Popescu, directorul economic al Spitalului.
Vechea staţie era pe sistemul tuburi transportate, încărcate şi nu prezentă siguranţă calităţii actului medical prin oxigenul adus. Plus consumul care creşte pe zi ce trece. "Prin noile norme europene, va fi o priză de oxigen la fiecare două paturi" - ne-a mai spus Viorel Popescu.
Doi angajaţi ai Spitalului vor monitoriza funcţionarea staţiei de oxigen, iar în caz de avarie se va pune în funcţiune vechiul sistem. Prin contractul încheiat între Spitalul Municipal şi firma craioveană s-au scutit aproape 80 de mii de euro, sumă la care este evaluată staţia de oxigen.

sursa: www.curierul.ro


Spitalul din Curtea de Argeş are staţie de oxigen


Download Articol

Spitalul Târgu Neamţ a rămas fără tuburi de oxigen

Conducerea unităţii sanitare de sub Cetate a reuşit să mai facă un pas înainte în privinţa dotărilor, punând, de curând, în funcţiune o staţie de oxigen proprie. „Am făcut un contract cu o firmă care ne-a adus staţia pentru ca noi să o exploatăm. Ne-am făcut şi instalaţii între pavilioane, pentru că cele interioare, între saloane, le aveam. Am completat pe unde mai era nevoie, cum ar fi la Secţia contagioase, şi ne străduim să facem acelaşi lucru şi la Reumatologie. A fost foarte necesară această investiţie, pentru că nu mai depindem de tuburi care trebuiesc schimbate. Ne producem oxigenul aici în spital. Se deschide pur şi simplu un robinet şi avem oxigen la patul bolnavului”, ne-a declarat medicul Mihaela Antohi, managerul Spitalului din Târgu Neamţ. În prezent, la unitatea sanitară se află în derulare şi alte lucrări. O investiţie este pe cale să se finalizeze la pavilionul ocupat de secţiile Pediatrie şi Cardiologie. Este vorba despre refacerea în totalitate a acoperişului, pentru că cel vechi nu mai era o barieră în calea precipitaţiilor. Din cauza stării avansate de degradare, apa se infiltra în partea superioară a clădirii. Investiţia a fost posibilă graţie sprijinului financiar în valoare de un miliard de lei vechi primit de la Ministerul Sănătăţii. „În ce mă priveşte, cred că am adus destui bani de la minister. Anul acesta am primit în total trei miliarde de lei vechi, din care unul pentru acoperişul Pediatriei, un milliard pentru tâmplărie şi tot atâta pentru un grup electrogen, pentru achiziţia căruia a avut loc în această săptămână licitaţia“, a precizat directoarea spitalului. Tâmplăria nouă, de termopan, a început să o înlocuiască pe cea veche în aproape toate secţiile unităţii. La Pediatrie se completează pe unde mai era nevoie, pentru că la unele încăperi se montaseră termopane cu câteva luni înainte. Se doreşte ca în tot pavilionul, atât la Pediatrie cât şi la Cardiologie să fie schimbate uşile şi geamurile, procesul acesta urmând să acopere integral şi secţiile Chirurgie, Contagioase şi Reumatologie, pentru asigurarea unei mai bune izolaţii termice. Centrala a început de ceva vreme să încălzească caloriferele spitalului, primii beneficiari fiind nou-născuţii de la maternitate. De asemenea, banii alocaţi de la minister pentru grupul electrogen au rezolvat o problemă stringentă, asigurând energia electrică în caz de avarii la reţeaua oraşului, care puteau să lase pe întuneric medicii aflaţi în sala de operaţie sau în cea de naştere. Fără un generator nici staţia de oxigen nu ar fi putut să funcţioneze permanent.

sursa: www.monitorulneamt.ro


O priză de oxigen pentru pacient, o gură de oxigen pentru spitalele Ieşene

Astăzi, în premieră la Iaşi, Spitalul “Dr.C.I.Parhon” a inaugurat o staţie modernă de oxigen, devenind astfel prima unitate sanitară ieşeană care deţine o instalaţie de oxigen la standarde europene.

Demersurile pentru achiziţionarea unei instalaţii de oxigen au început în octombrie 2007, iar costurile totale cu staţia de oxigen Oxylus, produsă de Novair Group din Franţa şi amenajarea spaţiului s-au ridicat la 726.929 lei cu TVA. Conducerea unităţii ne-a declarat că decizia de investiţie într-o staţie proprie de oxigen s-a luat ca urmare a costurilor mari de achiziţie şi transport, procentul de majorare a acestora, în 2008, fiind de 14 la sută. Prin punerea îin funcţiune a acestei instalaţii de producere a oxigenului medicinal se asigură fluenţa în furnizarea oxigenului pentru pacienţi, eliminându-se astfel întârzierile cauzate de transport şi riscul asociat acestora.
“A fost o hotărâre curajoasă, însă la capătul a peste 8 luni de zile de eforturi susţinute, Spitalul Dr. C.I. Parhon a devenit prima unitate sanitară din Iaşi care are producţie proprie de oxigen de calitate, cu beneficii financiare deloc de neglijat pentru bugetul spitalului. Investiţia a fost făcută din grija pentru pacienţii spitalului, staţia alimentând direct 206 paturi dotate cu prize de oxigen, iar puritatea oxigenului este de 95 la sută. Este o investiţie bună pentru spital pentru că estimăm o amortizare în maxim 4,5 ani, în condiţiile în care, garanţia de funcţionare a staţiei de oxigen este de 10 ani. Mai mult, vom începe să furnizăm oxigen Centrului de Cardiologie, care va economisi astfel cel puţin cheltuielile de transport a tuburilor de oxigen.”, ne-a declarat Prof. Dr. Adrian Covic, managerul Spitalului “Dr. C.I. Parhon”.
La eveniment a participat şi primarul Gheorghe Nichita, prezenţa acestuia fiind motivată de faptul că finanţarea proiectului a fost făcută integral de Primăria Iaşi. Deşi unitatea nu mai este sub aripa Primăriei, edilul şef s-a arătat mulţumit de ultimele investiţii efectuate în spital. “Omul sfinţeşte locul şi acest lucru se vede foarte bine la managerul de la Spitalul Parhon. Deşi unitatea a trecut în subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru a fi transformată în Institut de Boli Renale, mă bucur că echipa de management a unităţii poartă recunoştinţă celor care i-au ajutat, atunci când au avut nevoie. Am hotărât că până la transformarea totală a unităţii în institut să mai investim în această unitate”, ne-a declarat primarul Gheorghe Nichita.


Craiovenii beneficiază de prima staţie de oxigen medical din România




La Craiova s-a dat ieri în funcţiune prima staţie de producere a oxigenului medical din România. Staţia a fost adusă din Elveţia iar investiţia a costat peste 300.000 USD. Spitalul din Craiova folosea zilnic peste 150 de tuburi a căror reîncărcare, la diferite societăţi, costa peste cinci milioane de lei. Noua staţie pompează direct în spital, printr-un sistem special de instalaţii, orice cantitate de oxigen, la presiune constantă. Aparatura, în întregime computerizată, captează aerul din atmosferă şi prepară acest oxigen. Pentru staţie, care este în garanţie 20 de ani, Spitalul nu a dat nici un leu, investiţia fiind făcută în întregime de o firmă din Craiova. (D.C.)
Sursa: Ziua - vineri, 21 aprilie 2000